No puff, no coffee! Let’s go with a tea!

M-am lasattea de fumat. Da, asa cum se citeste! Cu plasturi si electronica fara nicotina, dar mi-a iesit combinatia. Si de cafea, pentru ca, da, cafeaua si tigara sunt foarte buni prieteni. Si m-am apucat de sport… Astfel incat m-am dat pe ceaiuri… Tot incercand sa gasesc o varianta care sa ma satisfaca, am dat de Arta Ceaiului, unde am gasit o gramada de variante, care mai de care mai apetisante. Din fructe comune sau mai putin comune.

Intentionez sa-mi iau o varianta cu ceainic, pentru ca, de ce sa nu recunosc, e mai fain sa beau din ceainicul cu ceasca decat dintr-o ceasca obisnuita din sertarul meu. Plus ca, de cand am vazut pentru prima data un astfel de ceainic, am zis ca voi avea si eu unul la un moment dat! Iar cand vin prietenii in vizita, ar merge si carafa.

Incercand sa va fac o recomandare despre ce ceai imi voi alege, imi dau seama ca, cel mai probabil, le voi incerca pe toate, pentru ca ulterior sa aleg varianta cea mai pe gustul meu. Si daca tot imi schimb radical stilul de viata evident ca vreau sa aleg o varianta de ceai 100% naturala, nu?

Ca sa nu va tin prea mult, voi ce varianta ati alege? Una mai exotica, sau una mai clasica? Pe mine tare m-ar tenta cel negru cu vanilie, dar nu as putea spune “nu” unui ceai cu piersica sau cu lemn dulce. Sau cu aloe… Miam! Cert este ca, pe caldurile astea, o sa fie un ice tea!

Astept recomandari si o sa revin cu pareri dupa ce le voi incerca!

Am descoperit WowFixit si voi ramane un client fidel

wowlogo-engMie mi-a plăcut tot timpul să am grijă de lucrurile mele. Oh, well, mai mult sau mai puțin… Dar de telefoane am avut tot timpul grijă! Pe cuvânt de cercetaș. Și pentru că am fost atât de „cercetașă”, am avut tot timpul grijă ca telefoanele mele să aibă parte de cea mai bună protecție.

Când au apărut smartphone-urile, am folosit huse. Când am aflat de foliile de protecție, pac și eu. Am încercat și variante mai scumpe, și mai ieftine, mai publice sau mai puțin publice. Iată că venise momentul să îmi protejez telefonul de muncă, un Nokia Lumia mai vechiuț, dar și cel personal, un Z5 Compact. Le-am pus folii, le-am atins ecranele în buzunar și iată că au apărut și zgârieturile micuțe. Am încercat și „Suprafața Extraterestră”, dar nu m-a încântat faptul că mirosul de plastic a rămas, iar pe la camera frontala se mișca în continuu folia, dacă apăsam prea tare zona. Probabil o instalare faulty, deși…

Acum maxim o săptămână am decis că e momentul să caut iar o folie și o husă. Dă-i și caută regenerabile, huse tip carte, di tăti. Până am dat, efectiv din greșeală, de WowFixit. Nici nu mi s-a părut scump, și promiteau și multe, așa că am zis să cumpăr. Nu aveam de pierdut decat niște bănuți. Când l-am văzut, am fost destul de reticentă. L-am pus pe telefonul personal, și am simțit că mi-a rămas un pic și pentru ochelarii lu’ fii-mea, pe care îi freacă peste tot. De când am aplicat WowFixit, se șterg mult mai ușor și ochelarii, și ecranul telefonului. Și hai să recunoaștem, este imposibil să nu murdărești ecranul în zilele astea călduroare, când transpiri și pe la vărful firului de păr, so to say. Și încă nu au apărut zgărieturi pe ecran, ceea ce înseamnă mult, mai ales că pun telefonul pe unde apuc în geanta și uit să-l bag in pouch.

Îmi place că instrucțiunile sunt prezentate „ca la proști”, adică nu ai cum să greșești. Și nu se fac bule. Și se pune bini di tăt. Trebuie doar să-ți eliberezi 5 minute din program, pentru ațți face telefonul beton. Îmi pare rău că nu am apucat să fac poze, dar ce-i drept am aplicat pe telefon într-o pauză de la muncă. La ochelari am pus seara, dar am avut grijă să închid bine, în punga lui și încă alte 2 pungi șervețelele, pentru a fi sigură că mai rămâne lichid. A rămas destul pentru două lentile de ochelari de copii.

Singura problemă este că trebuie să îmi pun în calendar când se face anul, ca să mai iau și să aplic (se aplică anual, dacă îmi aduc aminte bine ce am citit): Mă rog, asta este specifică mie. Dacă nu aș avea calendarul meu, cred că aș uita și când e ziua mea, lol!

Uf, dacă aș fi avut acces la el la penultimul telefon, nu il mai schimbam atât de repede pentru că era atât de zgăriată camera, încât nu mai făcea poze, ci blururi…

O jucarie cu telecomanda? But of course!

Pentru că mă uit tot timpul după jucării pentru piticoții mei, am dat și peste un site pe care vreau musai să îl împărtășesc și vouă. Deși au jucării cu telecomandă care ar putea fi considerate ideale pentru băieți, veți fi surprinși și câte fete și-ar dori una!

Am avut și o mașină cu telecomandă, dar și un elicopter, ambele ale lui tati, și au avut mare succes cu Clara, dar, din păcate, s-au stricat acum ceva timp și nu au mai fost înlocuite. În orice caz, am reînceput căutările și am dat peste cei de la DepozitOnline. Pe lângă faptul că au jucării, au de fapt de toate! Chiar de toate! Vrei să costruiești ceva? Să-ți faci casa mai frumoasă? Sau grădina? Sau poate ai nevoie de un router nou? Acolo le găsești la prețuri foarte bune.

Revenind la pasiunea noastra pentru mașinuțele cu telecomandă, așa-i că ar merge un avion sau o dronă pe care să punem o cameră? Ar fi foarte interesant pentru cei mici să se vadă de la înalțime…

Parenting, dar cum e mai bine?

Positive Parenting

Pentru fiecare părinte vine un moment în care se simte depășit de situație și se satură de sfaturile cunoscuților, astfel încât ajunge să caute pe Internet tips and tricks despre creșterea copilului. Așa am făcut și eu. Problema este punerea eficientă în aplicare a acestora. Dacă s-ar da atestate de creștere a copiilor, mulți sigur nu l-ar lua… Mă întreb de ce părinții evită să se ia după propria intuiție și încearcă să aplice cu punct și virgulă principiile de Positive Parenting, fără a le înțelege pe deplin. Sau de ce încă mai există părinți pentru care bătaia este ruptă din Rai. Sau de ce orice mică greșeală este blamată de parcă ai omorât un om.

Sunt mamă; o mamă a doi copii, plină de oboseală și de frustrări. Dacă nu ești mamă, nu ai cum să mă înțelegi… Oboseala te ajunge, răbdarea dispare, iar nervii își fac apariția cu mare grație. Dar cum să faci să nu cazi în extreme? Well, te iei după ce îți dictează sufletul. Și după cum te simți. Și după cum te ghidează și copilul tău.

Ați fi uimiți câți părinți am văzut care susțin ideea de PP, dar care sunt efectiv călcați în picioare de ai lor îngerași sau pur și simplu depășiți de situație. Nimeni nu înțelege că Positive Parenting nu înseamnă să îți lași copilul să facă ce vrea, ci să îl ghidezi eficient și pașnic spre o viață bună. Sau cel puțin eu așa văd lucrurile. Pentru că dacă nu, se pot naște copiii excesiv de răutăcioși, sau cu care nu te poți înțelege.

Într-o lume ideală, Positive Parenting ar trebui să pornească de la cateva principii de bază, pe care fiecare familie să le aplice după personalitatea ei.

În primul rând, schimbarea trebuie să apară de la părinți. Dacă nu ne controlăm pe noi înșine, nu vom putea să oferim un exemplu demn de urmat. Asta ar trebui să însemne fără certuri, fără jigniri și fără pălmuță, orice-ar fi. Atunci când un copil vede că ai lui părinți discută problemele și le rezovă eficient, nu doar țipă unii la alții, el va învăța că vorba bună poate face minuni.

Copiii știu și înțeleg mult mai multe decât ne putem da noi seama, încă de înainte de a incepe să vorbească. Comunicarea nonverbală este reală, iar copilul învață ce înseamnă fiecare privire, fiecare zâmbet, fiecare gest al părintelui. Astfel, ei nu trebuie feriți sau mințiți, ci realitatea ar trebui să le fie expusă pe înțelesul lor. Ei au încredere în noi, de ce să îi mințim? Copiii nu vin cu barza, degetul nu cade dacă îl suge, iar oamenii care mor nu pleacă într-o lume mai bună (am auzit destule cazuri când copilul vroia să moară pentru a ajunge în acea lume mai bună la bunicul care tocmai decedase). Și exemplele pot continua la nesfârșit.

Deși conceptul de Positive Parenting ar putea sugera ideea de lipsă a repercusiunilor, adevărul este departe. Aceasta este una dintre cele mai frecvente greșeli pe care le fac părinții, atunci când aplică PP. Un copil nu trebuie să ajungă să se suie pe casă ca să vadă dacă poate zbura. Și nici nu trebuie să spargă farfurii pentru amuzament. Și nici să vorbească urât sau să îi rănească pe cei din jur. Limitele trebuie impuse, împreună cu copilul, și respectate. Nu aruncăm mâncare pe jos, ne strângem jucăriile după ce ne jucăm cu ele, facem nani, tragem apa la WC, ne spălăm pe mâini și pe dinți etc.. Și asta nu pentru că „așa trebuie” (revenim la discutat și explicat), ci pentru a nu face boli, pentru a nu ne răni, pentru a fi odihniți și tot așa. Experiența mea îmi spune că, de fiecare dată când apare o replică gen „așa trebuie” sau „așa am spus/ vreau eu”, șansele de a repara acel comportament indezirabil sunt minime.

Dar trebuie să nu ne așteptăm la perfecțiune. Așa cum și noi o mai dăm în fasole, așa și cei mici mai ratează câte una-alta. Este perfect normal să greșim, dar este foarte important să ne și să îi facem conștienți de acest aspect. Așa apar tantrumurile, crizele de nervi, făcutul unui lucru rău chiar dacă știe că nu e bine să îl facă și, nu în ultimul rând, încercările de șantaj emoțional din partea celor mici. De exemplu, atunci când cel mic îi tot ia fratelui mai mare jucăria din mână, trebuie să încercăm să îi înțelegem și să îi mulțumim pe amandoi prin empatie.

Un alt aspect foarte important pe marginea căruia se ghidează Positive Parenting o reprezintă siguranța pe care o simte copilul lângă părinte. Este important să știe că părintele va fi tot timpul lângă el, chiar dacă a greșit și chiar dacă nu este de acord cu comportamentul. „Nu mai plânge, că e rușine și trebuie să dormi!” este un mod de a trata problema total în neconcordanță cu principiile PP. „Te înțeleg că ești supărat că nu ai putut să te uiți la x desen, dar este foarte târziu, iar dacă nu te vei culca, vei fi foarte obosit mâine” reprezintă un mod mai eficient de a trata problema. Să nu mai zic că o îmbrățișare ar putea face minuni în această situație și ar face copilul să se simtă mai apropiat și înțeles de părinte. Și, pe lângă toate acestea, o jignire către copil de la o persoană din afara familiei trebuie tratată cu mare seriozitate. Copilul o va percepe și trebuie să știe că cineva has his back și îl apără. Cum ar fi să ne jignească cineva și să ne simțim, pe lângă neputincioși, incredibil de umiliți?

Am descoperit și că pedepsele clasice nu au mare succes pe termen lung. Sau dacă îl au, e bazat doar pe frică. Copiii sunt atinși mult mai eficient pe partea emoțională decât o simplă pedeapsă. Primirea unei palme dacă a spart vaza preferată a mamei nu îl va face să înțeleagă de ce e mama așa supărată, ci doar îi va da de înțeles că nu e bine ce a făcut. Dar să i se spună că mamei îi plăcea foarte mult acea vază pentru că a primit-o de la X persoană, alături de explicația că mama se simte foarte tristă petntru că nu o mai poate folosi va avea un impact mai puternic asupra micului, deoarece conține o explicație reală.

Nu este nimic în neregulă ca un copil să vadă că părinții lui sunt oameni, cu sentimente, cu greșeli, cu de toate. La fel este și el, iar foarte importantă este gestionarea sentimentelor și a trăirilor fiecăruia.

Greșesc și eu, foarte mult, dar îmi recunosc greșelile față de mine și față de copiii mei. Doar așa vom reuși să ne înțelegem și să avem o relație frumoasă. Cel mic este prea mic pentru a purta anumite discuții, dar cea mare îmi știe fricile și uneori chiar mă apără (de întuneric, de exemplu). Știe că, dacă voi greși, îmi voi cere scuze; și atunci când greșește își cere și ea scuze. Știe că uneori sunt obosită, bolnavă, fără chef, fără nimic. Și ne înțelegem una pe cealaltă. Și ne susținem și ne ajutăm reciproc.

Chiar dacă nu reușesc să aplic Positive Parenting așa cum mi-aș dori, încerc, totuși, să mă ghidez după anumite cuvinte cheie (ar trebui să mi le notez pe frigider): empatie, calm, înțelegere, comunicare eficientă. Și ascult ce îmi spun inima și copiii. Și încerc să nu fac celui de lângă mine ce nu mi-ar plăcea nici mie să mi se facă. Asta înseamnă pentru mine un model de parenting de succes.

Telekom si suportul lor telefonic

telekomDupă ce m-am chinuit undeva la o oră să intru în contact cu cei de la Telekom, navigând pe Goagăl și prin meniul deloc user-friendly, am reușit să ajung să discut cu cineva. Nu mai contează că problema era o incompatibilitate browser-site, ideea este că e posibil ca mulți dintre voi să se chinui să ajungă la suport la Telekom și nu știu cum. O să vă dau pașii, ca să nu vă mai bateți capul de toți pereții, cum am făcut eu.

Numărul pe care sunați nu este foarte important, același meniu îl veți auzi, deci just take your pick.

1234 – apel gratuit din rețeaua Telekom

021.404.1234 sau 0766.12.1234 – tarif normal pentru apelurile din reţelele naţionale

  • 1 – limba română 
  • 1 – deja client
  • 2 – introdu CNP (CNP#) 
  • 1 – confirmare CNP
  • 3 – asistență tehnică televiziune 
  • 2 – televiziune prin satelit

Iar de la acest punct, se face transferul către un operator. Ce mai contează că se așteaptă de acum încă nu știu cât pentru a vorbi cu cineva, dar măcar ați ajuns rapid la ei :).

Eu le zic că au un meniu întortocheat și îi rog să mă transfere ei către departamentul potrivit, iar până acum nu am avut probleme la acest capitol.

Variantă valabilă la data de 14 iulie 2015.

 

Povestea unor papuci

kalapodAm fost tot timpul de parere ca, daca vreau papuci de frecat, imi iau niste chestii ieftine, ca stiu ca se vor strica repede pe unde-i bag, iar daca vreau papuci cu adevarat comozi si buni, tre’ sa scot banii din buzunar. Si pentru ca balerinii cu care m-am invatat sa conduc au inceput sa ma lase si sa se cam dezlipeasca si roada, iar ceilalti papuci cu talpa moale mi i-a rezolvat Toto cand era mai mic, am decis sa imi cumpar cateva perechi de papuci. Sa fie de aia ieftini, de calitate medie, cu talpa moale, numai buni sa ii port cand conduc sau sa ii tin in portbagaj pentru cand trebuie sa-mi port bocancii caldurosi sau pantofii cu toc.

Mbun… Si am gasit Kalapod. Fain magazin. Varietate, marimea 35 la destule produse, unele din piele, unele din materiale mult mai ieftine. Exact ce aveam nevoie. Mi-am gasit eu niste perechi de papuci, trei la numar, una de tenisi imblaniti, una de papuci sport-eleganti, una imitatie de piele intoarsa, toate cu talpa subtirica si moale. I-am luat si Clarei o pereche de cizmulite numai bune pentru frecat toamna si primavara asta, desi are ghete bune, calduroase, din piele; da’ nah, daca de ziua ei i-am luat haine de sus pana jos, am zis ca hai sa-i iau si cizmulitele astea.

In concluzie, am dat un pic peste 100 de ron pe patru perechi de papuci, in conditiile in care, ca sa imi gasesc ceva de calitate si care sa-mi vina manusa in materie de incaltaminte, scot de regula cateva milioane bune, pentru ca, pe langa faptul ca port 35, mai am si piciorul mai dubios un pic, cu laba ingusta si subtire.

Ma suna baietii foarte frumos, ca n-au o pereche pe stoc (fix aia care imi placea cel mai mult) si ca sa ma gandesc la alta. Le dau 2 optiuni si astept cumintica pachetul. Vine si ala peste cateva zile, iar eu era toata un zambet, numai ca supriza a venit cand l-am deschis. Desi rambursul era pentru toate cele patru perechi, pachetul avea doar trei. Sun la ei, le explic situatia, le mai dau iar optiunile si imi promit ca o sa-mi trimita rapid si ultima pereche, asta intamplandu-se undeva pe 20 si-un pic octombrie.

Si astept, si trece saptamana, si se face destul timp, in care aveau timp berechet sa imi trimita vreo 10 pachete. Ma decid sa sun la ei, cu tupeu, si le-am zis frumos ca ori rezolvam, ori ma duc la OPC. Aflu ca au plecat colegi pentru ca nu se ocupau de comenzi, ca aia, si ca asa, si ca pe dincolo. Ma rog… Foarte dragut, M., imi da si timp de gandire, si sun cu 5-10 minute inainte de dead-line sa le zic optiunea, in conditiile in care aveam juma de ora la dispozitie si Sebi era treaz si pus pe “distractie”. M. plecase acasa cu cateva minute inainte. Mbun, hai sa luam de la capat povestea, sa vedem ce pereche vreau la schimb. Imi zice noul operator ca nu se poate face cu livrare sambata (desi M. imi spusese cu juma de ora inainte ca se poate) si ca o sa ajunga luni. Discutia asta a avut loc joi la 3. Mno, ce pot sa mai fac… Biiineee…

Se face marti, pachetul nu mai ajungea, si sun la Kalapod, decisa sa fac scandal. Imi raspunde unu’, ii zic din nou povestea si incepe sa ma ia ca e numai o comanda de la mine, ca vrajeli, ca socoteli. Ma rog, ma suna intr-un final M., cu parerile de rau, ca nu s-a bagat in baza de date comanda de joi, moment in care m-am enervat si am inceput sa nu ma mai intreb subtil, ci sa vociferez ce gandeam, ca dragul lui coleg e cam degeaba acolo (i-am zis-o mai elegant, da’ asta e ideea). Imi face el comanda si imi zice ca o sa vina cel tarziu sambata. In sfarsit!

A doua zi dimineata, am primit telefon cu update pentru comanda. Eu sunt, totusi, curioasa in legatura cu ce tip de program au ei pentru comenzi, din moment ce a trebuit sa astept 3 saptamani ca sa se puna toti operatorii la curent si sa imi trimita o nenorocita pereche de papuci. Si cat de profi sunt si ce oameni angajeaza, daca nu-s in stare sa fie up to date cu o comanda simpla. Macar nu m-au pus sa platesc transportul pentru a doua livrare…

Anywayz, pe langa faptul ca au dat dovada de lipsa de profesionalism, mai au si niste papuci mai dubiosi decat piciorul meu. Ambii primiti sunt marimea 35, una imi vine fix, iar alta ma bate la un deget, ca-s ganditi prea prost. Si ma mai si deranjeaza si unde se inchide siretul. Mno, ma asteptam cumva sa nu-mi vina manusa, din moment ce nu au costat o avere si nici nu i-am probat inainte de a-i cumpara. Nu e vina lor, da’ totusi, nu e prima data cand imi iau papuci online.

Ideea, de fapt, nu e ca muream eu fara o pereche de papuci, ci principiul in sine: ca n-ai cum sa iti bati joc asa de clientii tai, sa plateasca pentru ceva si tu sa nu-i trimiti tot, iar apoi clientul sa te roage si sa te bata la cap sa-i dai ce trebuia sa primeasca. Nu mai zic de faptul ca au un robot care mi-a facut capul calendar si care m-a enervat si mai tare, inainte de a ajunge sa vorbesc cu cineva…

Amintirile pierdute din copilarie

5 ani

5 ani

Prima sedinta de parenting de anul asta, care se tine la gradi, m-a pus intr-o dificultate foarte mare. Jocul de la care a pornit discutia a constat in aducerea aminte a unor momente de pana la 7 ani, in care sa fie implicati parintii nostri. Am aflat povesti mai funny, mai dureroase, dar toate de suflet. Rusine sa-mi fie ca nu am gasit prea repede una, dar am sapat adanc si, pana la urma, am avut ce povesti fetelor.

Frustrarea ca nu am putut sa imi aduc aminte mai multe m-a facut sa iau pozele din perioada respectiva de la ai mei si sa imi recreez copilaria timpurie. Oh, si cate amintiri frumoase au dat navala peste mine!

Amintirea pe care am povestit-o la parenting era un pic blurry in mintea mea (si inca mai este), dar am descoperit dovada ca nu a fost nascocita, ci reala.

3 ani

3 ani

Apoi am inceput sa imi aduc aminte de sarbatorile pe care le-am petrecut impreuna cu parintii mei, cu un brad mediocru, cumparat eventual in ziua de inaintea Craciunului si impodobit in Ajun. Si mi-am adus aminte si de jucariile mele preferate din copilarie, Alfonzo si Cicica!

5 ani

5 ani

Mi-am adus aminte si de bunicii mei, de toti trei pe care i-am cunoscut. Bunicii de pe tata au venit intr-o vara de la Galati la Iasi special pentru a vedea serbarea mea de la gradi. Sau, mai bine zis, pentru a vedea artista din mine :>.

5 ani

5 ani

Am fost si iedut, in piesa “Capra cu trei iezi”, ca tot aveam ceva energie de imprastiat. Nu zic ca nu mi-a placut sa fiu in centrul atentiei, dar cam asa-s toti copiii…

6 ani

6 ani

Mi-am mai adus aminte cum ma machia mama, subtil, la absolut fiecare serbare. Si imi facea parul cret… Intai erau numai bigudiurile, ca era cam scurt parul, dar, de prin clasa intai, mi-l facea impletit, la capete cu bigudiuri, si dat cu bere, ca sa tina… Cea mai puternica senzatie pe care mi-o aduc aminte legata de par este caldura infernala pe care mi-o provoca, fiind atat de umflat.

4 ani

4 ani

Cele mai multe amintiri le am cu bunicul de pe mama, care ma ducea in fiecare weekend in Gradina Botanica. Am mers toata Gradina, pana in cele mai pustii colturi, numai ca sa ne plimbam si sa ne relaxam.

3 ani

3 ani

Un bonus, ca tot faceam zilele trecute comparatii cu mama si ne gandeam cu cine seamana Clara si Sebi.

Mariuca la 7 luni, dar cam cu greutatea si lungimea pe care o are Sebi la 4, intr-o poza tipica vremurilor respective :”>…

7 luni

7 luni

Si Mariuca la 4 ani, la o serbare de la gradi, cu parul mai umflat si mai calduros decat prevede legea :)…

4 ani

4 ani

Deja se duc si detaliile amintirilor si sunt foarte curioasa daca, peste cateva zeci de ani, voi mai avea macar un flash legat de poze…